dor

si te intrebi ce dor calator te va chema iar...si iar...ingropata sub stratul gros al poluarii si al aerului abia respirabil ma gandesc tot mai mult la munti...si eu care abia am asteptat sa plec...ma trezesc in miez de noapte cutand frontala,mi s-a parut ca am auzit ceva...apoi vreau sa-mi deschid fermoarul sacului de dormit cu intentia de a-mi cauta bocancii sa ies din cort sa inspir aerul rece al noptii,sa numar stelele,sa admir stancile,sa ascult apa...dar constat aproape stupefiata si ma ridic speriata incercand sa-mi explic ce se intampla cand realizez ca totusi sunt acasa in pat nicidecum in sacul meu de dormit in cort...si imi piere tot elanul cu care m-am trezit...e chinuitor ,de-adreptul groaznic...si ma intreb ce am gresit intr-atat sa fiu pedepsita in halul asta...de ce nu vrea nimeni sa ma inteleaga ca mi-e dor de munte ...si doare...si doare sa ma consolez cu amintiri in timp ce imi tarasc pasii pe betonul orasului...dar simt totusi intr-un final o greutate dulce ce ma apasa pe umeri...dar lipseste...e o iluzie din nou sau poate...caldura.si cand toata lumea simt ca rade de mine , de dorintele mele pentru ei absurde de a merge la munte...a cara animalul de rucsac in spate pe distante considerabile de a dormi in cort...simt ca se prabuseste totul.si am momente de luciditate in care partea mea rationala imi da o explicatie la cum sta treaba dar....inima se hraneste cu amintiri...cu sperante si viseaza...vrea la munte,cum de altfel toata fiinta mea...si atunci...fac o plimbare pana la gara...si continui sa-mi imaginez...sau pierd ore intregi aranjand - rearanjand rucsacu gata in orice moment de plecare...sau pur si simplu stau si ma gandesc si imi fac planuri,visezi ca vine intr-un final ziua in care oricine m-ar intreba voi putea raspunde impacata ca merg la munte...de data asta e altceva.pana acum aveam obiective bine stabilite,era totul pus la punct...acum insa...? totu consta doar in momentul in care sa ma vad in gara cu rucsacul si pe aici ti-e drumul... :) si cu toate ca mai am putin de suportat chinul aceasta de beton poluare si caldura mi-e tot mai greu . mi-e dor de munti...asta nu se poate explica...nu are leac e la fel ca senzatia aia pe care o ai...pe traseu...sub stele...cand esti acolo....acea implinire si dulce durere la gandul plecarii...dar pana atunci...pozele ma asteapta si poate niste ganduri impartasite cu alti indurerati...mi-e dor si doare...dar nu are leac.muntele e o boala cronica...simptomele se amelioreaza cat esti acolo pe carari in mijlocul padurii...odata ajuns acasa o poti lua de la capat...nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc la rucsacul in care stau ingramadite toate vad potecile serpuinde prin padure tot mai sus catre creste... :)

curajul de a ...

uneori curajul e tot de ce ai nevoie, dar reusesti mereu sa-ti aduni curajul sa te bucuri pentru cineva care te-a ranit?care te-a dezamgit?pentru cineva care te-a facut sa plangi?si dupa toate aste, ai curaj sa nu porti pica?sa-l pretuiesti? atunci da, ai iubit acea persoana, si te dor amintirile sfarmate,si poate o intrevedere intamplatoare ti-ar trezi amintiri. dar ce folos toate astea cand persoana te-a uitat?cand n-a gasit curajul sa ... sa ce defapt?sa se bucure , sa spere pt tine, cand tu in viziunea lui ai fost cea care i-a destramat visele?dar te-a iubit... si acum nu mai are curaj sa se uite in spate,sa se uite inapoi o secunda.de ce? pentru k inca te iubeste ... si nu are curaj sa o recunoasca.da, o persoana din asta merita apreciata, merita respectata si merita curajul, pentru ca ai iubit-o,intr-un fel tot ce ai iubit inca iubesti,intr-un fel sau altul, si toate amintirile iti raman in suflet ,pentru ca ai fost fericita in momentele acelea,si sperai...iar acum iti vezi de viata ta....asteptand. destinul.intunericul,frunzele ruginii cazand si iarna.lacrim si zambetul, suvita ce-ti cade pe fata.astepti,nu stii ce.iti vine sa plangi,nu stii de ce.si iti pui intrebari.tu care, te poti considera o persoana implinita.un suflet nobil.

unde zboarza fluturii?

Well... nu am postat de o groază de timp , și s-au intâmplat destule ...  :)) da.. mai mult decat pot duce . dar e bine.
A trecut inca o vara ... si a inceput inca o toamna , azi - maine va fi un an de la prima postare, si nu multe s-au schimbat. Am ramas la fel de visatoare, la fel de melancolica, cu aceleasi deprinderi si obiceiuri ... dar m-am schimbat totusi, acum sunt convinsa ca daca chiar vreau ceva se intampla, asa si este.
A fost o vara .... nu gasesc cuvantul s-o descriu : plina de surprize, emotii , prieteni , oameni frumosi ... si soare. Am avut parte de ploaie de stele, de luna albastra, de clipe magice, de framantari launtrice.
Iar acum... toate astea continua intr-o forma mult melancolica... stare ce ma apasa in fiecare toamna.Revin dorurile - de duca. Vreau ! vreau sa simt roua pe bocanci, vreau sa inspir aerul inghetat , vreau sa simt mirosul toamnei : mirosul de struguri, de foc, de ploaie. de frunze, si vreau sa revad Brasovul, orasul care m-a fermecat de la prima intalnire .
Ma coplesesc tot soiu de sentimente, de emotii, de ganduri : hoinare , hai hui.
Intra toamna in mine,ma copleseste, ma acapareaza incet incet ... si o iubesc.
Si totusi... spune-mi unde zboara fluturii?cand stiu k toamna ma doare?


http://www.youtube.com/watch?v=uHU5Yh76-dw&feature=related

:)

uneori stau si ma intreb de ce ... de ce atata neincredere? de ce atata egoism? de ce iubim? de ce plangem? de ce durere? de ce noapte?

azi ma voi opri la prima intrebare de ce atata neincredere?

nu pot gasi un raspuns pentru asta ...poate cultura amteriala a culturii garna mare- carna m-ar ajuta dar nu cred, o depaseste situatia.
si da, am simtit frigul ca o pedeapsa, sa am atata neincredere in cineva care nu merita asta... sa fiu insensibila cu cineva care si-ar da viata pentru mine... dece? de ce mereu trebuie sa fiu muratura cu cine nu trebuie?de ce nu pot intelege ODATA oamenii? o singura data macar ... si in momentul in care am realizat asta mi-a venit sa plang ... sunt atat de imperfecta cu cei care sunt perfecti cu mine ....
si port in suflet sentimentul de vinovatie... si de dor crunt ... atat de complicat si totusi atat de frumos.

urari :)

Mesajul Regelui Mihai I catre natiunea romana. Va doresc acelasi lucru tuturor!

"In anul 1940, dupa plecarea tatalui meu, am adresat primul mesaj de anul nou catre voi. Aveam 19 ani, iar tara si continentul nostru se aflau in razboi.

In aceste zile, de la Savarsin, va transmit mesajul meu, dupa 70 de ani de traditie aproape neintrerupta. De la Bucuresti, Sinaia, Versoix sau Savarsin, cuvintele mele s-au indreptat mereu catre voi cu aceeasi iubire, grija, respect si speranta.

Trecerea anilor iti da posibilitatea sa vezi ce s-a schimbat in lume si ce anume a ramas. Un lucru neschimbat in viata romanilor este importanta pe care familia o acorda Craciunului si Anului Nou.

Acelasi fior al sarbatorilor, acelasi indemn la bunatate, la deschiderea sufletului si la minunea nasterii Domnului.

Ultimii zece ani la Savarsin au adus familiei mele bucuria de a vedea traditiile populare si entuziasmul familiilor de la tara aproape neschimbate.

Si astazi, in 2011, ca si in anii copilariei mele sau anii grei ai razboiului, bunicii, parintii si copiii, alaturi de restul familiei, se aduna in jurul bradului, isi ofera daruri, petrec la masa de Craciun si se bucura de apropierea celui dragi.

In anul 2011 am avut multe intalniri cu romani din toate colturile tarii si de pe multe meleaguri ale Europei.

Sarbatorirea jubileului de 90 de ani mi-a dat ocazia sa primesc mii de oameni la Palatul Elisabeta si la Savarsin, intr-o sarbatoare care a cuprins intreaga suflare romaneasca.

Acecasta dovada de iubire si de pretuire, incununata de adresarea de la tribuna Parlamentului catre natiunea romana, a fost o alinare pentru toate suferintele si neajunsurile pe care a trebuit sa le trecem cu totii in ultimele decenii.

Regina si cu mine suntem fericiti sa avem alaturi familia noastra si sa vedem cat de mult copiii si nepotii nostri fac pentru ca rostul Casei Regale sa continue, pentru binele Romaniei.

Nasterea Domnului Iisus Hristos este tot povestea unei familii. O familie aflata in imprejurari grele. O frumoasa lectie despre grija fata de cei neinsemnati, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lectie de umilinta, dar si de mandrie, de durere, dar si inaltatoare umanitate. O lectie necesara in lumea de astazi, in care atatia oameni se simt uitati, umiliti sau neintelesi.

Se apropie un nou an, pe care vi-l doresc tuturor mai bun decat cel trecut! Sunt sigur ca vor fi in continuare momente de cumpana si ca multe aspecte din viata noastra vor lasa inca de dorit.

Nu avem nicio sansa de a asterne un drum solid generatiilor viitoare daca vom lasa mereu pe ceilalti sa rezolve ceea ce este raspunderea noastra.

Transmit gandul meu bun soldatilor romani care isi risca viata si fericirea familiei pentru binele tarii. Totodata, gandurile mele se indreapta catre toti cei care se simt singuri, neiubiti sau cei care sunt bolnavi.

Felicit pe romanii care stiu ca au facut ceva bun pentru ca tara lor sa mearga mai departe si dorescc tuturor romanilor, tineri si batrani, din tara si din afara hotarelor ei, Craciun fericit, cu pace in suflet si la multi ani pentru 2012, impreuna cu cei dragi!

Asa sa ne ajute Dumnezeu!"

tu , Casiana :))

           Încep să iau parte tot mai des la evenimentele mondene.
Astăzi de exemplu , am luat parte la concertul lui Puya , nimic spectaculos , doar că , în timp ce Casiana " saliva "  , eu întrebam foarte uimită " ce se întâmplă ? " ... Am aflat destul de repede ... tocmai trecea Puya pe lângă masa noastră ... wow :)) Nu mi-a venit să cred ... a fost ceva " incredibil " :)) .
Pe bune , imaginea lui în faţa mea a fost salvată ... de câteva melodii memorabile din vremuri de demult ... dar ... :-j las-o baltă :)) La Familia nu mai e ce era odată ...
Printre tot felul de sunete scoase de celebrul pe scenă , puştanii de 15 ani " sugeau berile " de n-ai mai văzut aşa ceva :o ... societatea , bunele moravuri , cei 7 ani de acasă  încotro ?
Toate ca toate , Puya a fost suportabil ... în compania unei limonade de-adreptu ' albastre :) cu două Pisi la Violet caffe & lounge , taman în mijlocul Lotus - ului :)) unde spre surprinderea mea , sunt preţuri acceptabile , chiar mici  pentru acest centru al galaxiei multor Piţiponci şi piţipoance ... azi , ne-am permis să ne integrăm în această pseudo - societate .

                  :)

În memoriam Adrian Paunescu

      

            Răsfoind ziarul , din obişnuinţă mai mult decât din curiozitate , m-a izbit mai mult decât violent un titlu ... scris probabil cu un arial black uriaş ... " Atâta toamnă ! Se prăbuşesc frunzele , Acum , Să iubeşti " iar la subsol , nişte versuri . " Hai să mergem într-o seara  Şi scăpaţi de ultimul deochi ... Să tăcem privindu-ne în ochi " .

Şi ar fi multe de zis despre el ...  şi totuşi " ochii tăi sunt trişti ... ca două lentile de contact a cerului " şi nici eternitatea poeţilor nu încape în calendarele noastre grăbite .

Cum a zburat timpul , nu mi-am dat seama , şi nici cum a trecut un an de când Sfinţii l-au răpit dintre noi pe Adrian Păunescu . M-au trecut fiori reci ai nostalgiei , şi totuşi nu-s făcută pentru secolul XX si I  . 

Pe aceaşi pagină totuşi , văd în colţ , jos , un articol de  câteva rânduri " Băsescu şi Regele Mihai , invitaţi la Alba Iulia " . N-am mai auzit asa ceva , e de-adreptul teribil .

" Şi totuşi există iubire , şi totuşi există blestem . Dau lumii de ştire ... iubesc , am curaj şi mă tem ! "

                                          :)